vineri, 21 iunie 2013

Prajitura cu ciocolata si frisca


Blat de cacao, crema de ciocolata si glazura cu frisca. Acestea sunt ingredientele principale ale acestei prajituri. Se prepara repede iar gustul este divin.

Ingrediente blat:
  • 9 oua
  • 300 g zahar
  • 2 plicuri de zahar vanilat
  • 45 ml apa rece
  • 45 ml ulei
  • 30 g cacao
  • 12 linguri faina (160g)
  • 1 plic praf de copt (10 g)
Ingrediente crema:
  • 400 g ciocolata
  • 400 ml smantana pentru frisca batuta pana se intareste
  • 100 g unt
  • 2 linguri cacao
  • esenta rom
Ingrediente sirop:
  • 150 g zahar
  • 200 ml apa
  • esenta de rom
Ingrediente glazura:
  • 600 g smantana pentru frisca sau naturala
  • 6 linguri zahar pudra
Mod de preparare blat:
Mixati albusurile cu un praf sare apoi adaugati treptat ambele feluri de zahar. Mixati bine pana se formeaza o spuma consistenta.

Amestecati galbenusurile cu uleiul si apa rece si turnati amestecul peste albusuri.

Amestecati praful de copt cu faina si cacaua si adaugati-o treptat peste oua.

Turnati blatul intr-o tava (40*28 cm) tapetata cu hartie de copt si dati-l la cuptor (preincalzit 170 grade) pentru 30 minute. Lasati-l in tava cateva minute apoi desprindeti-i hartia de copt.

Mod de preparare crema:
Puneti intr-un vas pe baie de aburi untul cu ciocolata rupta bucatele si smantana pentru frisca.

Amestecati pana se omogenizeaza apoi adaugati cacaua si mai lasati pe foc 2-3 minute. Amestecati din cand in cand pana se raceste crema apoi dati-o la frigider.
Mod de preparare sirop:
Puneti intr-un ibric zaharul si caramelizati-l pe foc mic. Cand se topeste adaugati apa rece si lasati in continuare pe foc mic pana se dizolva caramelul. Lasati-l la racit apoi adaugati dupa gust esenta de rom.
Taiati blatul in doua pe orizontala, insiropati-l apoi umpleti-l cu toata crema. Lasati-l la frigider cateva ore pana se intareste bine crema apoi taiati-l in patratele.
Bateti smantana cu zaharul pudra pana se intareste apoi intindeti-o uniform peste blat. Pastrati prajitura la frigider!
Sa aveti spor si pofta!

4 comentarii:

Daca va place sau nu reteta va rog sa imi spuneti printr-un comentariu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

© 2011 Bucataria Irinei..., AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena