joi, 13 decembrie 2012

Pelincile Maicii Domnului (Pelincile lui Iisus)


      Pelincile Maicii Domnului, Pelincile Domnului sau Pelincile lui Iisus se consuma in ajun de Craciun. La noi in Bucovina, se pun si pe masa cand vine preotul pentru a vesti nasterea Domnului apoi se impart de pomana.
      Se spune ca femeile din vechime au facut aceste pelinci pentru intampinarea pioasa a pruncului Iisus.
Nu exista an sa nu mergem cu colinda la doamna diriginta fara ca sa mancam aceste pelinci. Le-am facut sub stricta-i indrumare si ii multumesc pentru sfaturi, ii multumesc ca a fost tot impul alaturi de noi si ii multumesc pentru ca si acum se intereseaza de fiecare dintre noi.

Ingrediente pentru turtite:
  • 300 g faina
  • 1/2 lingurita sare
  • 180 ml apa calduta
Sirop: 
  • 700 ml apa
  • 350 g zahar (mai mult sau mai putin dupa gust)
  • esenta de rom si de vanilie dupa gust
Umplutura:

  • 600 g nuca macinata
  • stafide (optional)

Mod de preparare:
Puneti faina intr-un vas, faceti putin loc in mijloc si adaugati sarea si apa. Framantati pana se incorporeaza faina apoi lasati aluatul intr-un loc caldut pentru 15-20 minute.
Luati cate o bucatica de aluat de marimea unei nuci si intindeti-o subtire pe o planseta. presarata cu putina faina. Luati-o in maini si presati cu degetele marginile pentru a fi cat mai subtiri.
Puneti foaia la copt pe o tabla de copt ardeii (una mai grosuta) sau intr-o oala de teflon cu fundul mai gros.
Coaceti-o pe ambele parti pana se rumeneste usor.
Lasati pelincile la uscat cel putin 24 ore. Aceste turtite pot fi facute si cu 2 saptamani inainte de Craciun.
Pentru sirop puneti apa si zaharul intr-o cratita pe foc. Cand se topeste zaharul adaugati esenta dupa gust. Inmuiati pe rand cate o pelinca si tineti-o in sirop in jur de un minut.
Intr-un bol puneti un rand de pelinci, unul de nuca. Stropiti nuca cu 2-3 linguri de sirop. Repetati operatiunea, pana terminati pelincile. Ultimul rand trebuie sa fie cu nuca. Deasupra presarati stafidele. Nu strica nici daca le puneti si intre straturi.
Lasati pelincile 24 de ore la temperatura camerei pentru a patrunde bine siropul apoi taiati prajitura. Bucata ramasa puneti-o in frigider.
Sa aveti spor si pofta!


13 comentarii:

  1. In Moldova se numesc "scutecele Domnului". Desi ale mamei sunt gustoase, bune, ale bunicii intotdeauna au fost fantastice.Ma bucur ca mi-am amintit de acele vremuri datorita tie! Iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Roxana si eu am in memorie toate bunatatile facute de bunica mea. Regret doar ca nu toate au fost puse pe hartie, eram prea copil ca sa apreciez... Ciorba ca a ei nu am sa mai mananc la nimeni, niciodata.

      Ștergere
  2. Ce bine arată! Frumoase obiceiuri are Bucovina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie tot de bunica imi aduc aminte.Tot in Moldova (de nord-Botosani)li se mai spun julfa/jufla si se faceau cu seminte de in .Pe vremea aceea nu erau prohibitive.Se uscau si se zdrobeau in piulita,apoi se fierbeau si cand se ridicau deasupra apei se adunau cu spumiera. Dupa care se lasau la racit si se amestecau cu zahar,scrtisoara si vanilie si apoi se proceda ca in reteta.Erau o minune iar cand venea preotul cu Ajunul,deja ne mutasem la Iasi,manca si el sa spunea ca nimeni nu le mai face traditional.Dar asta se intampla acum 40 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  4. La Iasi de Craciun in casele de la tara ale gospodinelor se face turta cu julfa cu seminte de canepa.Nu am auzit pana acum de julfa cu seminte de in cum spunea persoana de mai sus.Foile se coc pe plita si in loc de nuca se pun seminte de canepa prajite si macinate.Abia aceea e reteta traditionala care se face de Craciun.Pe parcurs au aparut variante moderne ale turtei cu julfa umplutura facandu-se cu nuca si purtand diverse denumiri in functie de zona.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne adaptam si noi la timpurile de astazi. Cum canepa astazi este interzisa :) s-a trecut cu cunepa. Eu de mica am mancat astfel de pelinci si probabil nu am cu ce sa fac diferenta. Chiar sunt curioasa cum or fi. Toata stima, Irina.

      Ștergere
  5. Cu parere de rau se chiama Jufa

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut! Am facut si eu ceva asemanator, dupa o reteta basarabeana. Aluatul l-am intins subtire si l-am introdus in cuptor. Sunt de parere ca acest desert nu se aseamana cu jufla.

    www.creatiffa.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Si la mine la Vaslui tot Jufa se numesc.Îmi pare necomestibil scutecele Domnului sau pelinci. Cei care au botezat asa acceasta prăjitura care se face doar de Craciun au impresia ca sunt mai credinciosi decat cei care o numesc Jufa? Eu cand ma gandesc ce contine un scutec sau pelinca nu-mi vine sa mai pun gura pe ele. Bleah!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. julfa se cheama in partea Neamtului Roman, si se fac turte si cu Julfa si cu Nuci

    RăspundețiȘtergere
  9. Julfa...se numesc scutecele Domnului si se umplu cu Julfa sau nuca,in partea Romanului

    RăspundețiȘtergere
  10. Este foarte bună reteta dar eu o fac și cu semințe de cineva pisate si făcute prin fierbere pana se scoate o pasta care se îndulcește și se umplu foile.Am des ris asa în mare reteta e puțin mai complicata cu cineva dar e foarte bună.

    RăspundețiȘtergere

Daca va place sau nu reteta va rog sa imi spuneti printr-un comentariu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

© 2011 Bucataria Irinei..., AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena