vineri, 12 octombrie 2012

Briose umplute cu branza


Afara este destul de rece. O vreme numai buna pentru copt. Pentru acest sfarsit de saptamana va recomand aceste briose delicioase, umplute cu branza. Le spun briose si nu muffins pentru ca aluatul contine drojdie.

Ingrediente aluat:
  • 2 oua
  • 230 ml lapte
  • 650 g faina
  • 25 g drojdie
  • 100 g unt
  • 100 g zahar
  • coaja rasa de la o lamaie
  • o lingurita sare
Ingrediente umplutura:
  • 650 g branza de vaci bine scursa
  • 200 g smantana
  • 30 g gris
  • 30 g faina
  • 150 g zahar
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 3 oua
  • 100 g stafide
  • coaja rasa de la o lamaie
Pentru uns
  • briosele - un ou batut
  • tava - putin unt
Mod de preparare:
Intr-o cana amestecati drojdia cu 2 lingurite zahar.
Intr-un bol puneti faina, faceti o gaura in mijloc si adaugati toate ingredientele (inclusiv drojdia lichefiata) mai putin untul topit.

Framantati bine. Cand se formeaza aluatul adaugati untul topit. Framantati din nou apoi lasati la crescut, la loc cald,  in jur de o ora.

Cat creste aluatul preparati umplutura : puneti toate ingredientele intr-un bol si amestecati bine pana compozitia devine cremoasa.

Rasturnati aluatul pe masa de lucru si impartiti-l in 24 bucati.

Ungeti o tava de muffins cu unt si mulati fiecare bucata de aluat pe peretii compartimentelor, in strat subtire. Umpleti cu branza. Apoi ungeti cu ou. Dati tava la cuptor (preincalzit) pentru 35-40  minute  la 180 grade.
Cand sunt gata lasati-le 2-3 minute in tava apoi scoteti-le pe un gratar.
Va garantez ca sunt bune in orice moment al zilei si merg de minune la "pachet".

Sa aveti pofta!


Cititi toata reteta

marți, 9 octombrie 2012

Tort cu crema de nuci si biscuiti


Unii il cunosc sub denumire de Tort "Five o' clock" eu il voi numi simplu: Tort cu crema de nuci si biscuiti. Este un tort cu foi, umplut cu o crema minunata si aromata. L-am facut pentru colegii mei si s-a terminat imediat...

Ingrediente foi:
  • 6 oua
  • 6 linguri de zahar
  • un praf sare
  • coaja de la o lamaie
  • 5 linguri faina
Ingrediente crema:
  • 300 g nuci macinate
  • 300 g unt
  • 150 g zahar
  • 4 galbenusuri
  • 80 ml lapte
  • 2 linguri cacao
  • o lingurita cafea solubila (ness)
  • 150 g biscuiti macinati
  • 2 pliculete zahar vanilat
  • coaja rasa de la o lamaie
Ingrediente sirop (pentru foi):
  • 4 linguri zahar
  • 250 ml apa
  • 2 linguri rom
Pentru ornat:
  • 150 g ciocolata cu lapte
  • 25 g unt
  • finetti sticks, piscoturi (depinde de preferinte) 
Mod de preparare blat:
Separati galbenusurile de albusuri.
Bateti albusurile spuma, dupa cateva minute adaugati treptat cate o lingura de zahar.
Bateti galbenusurile cu sarea, coaja de lamaie si doua plicuri de zahar vanilat.
Turnati galbenusurile (treptat) peste albusurile batute spuma si mixati cu viteaza cea mai mica a mixerului sau cu o spatula.
Tot treptat adaugati cate o lingura de faina.
Compozitia totala va cantari in jur de 412 grame.
Coaceti 4 foi, in fiecare tava (cu diametru de 23-24 cm) puneti cate 103 grame de compozitie.
Coaceti-le la 180 grade (cuptor preincalzit) timp de 12 minute. Cand sunt gata scoateti din cuptor si rasturanti foile pe un gratar. Indepartati hartia de copt apoi lasati-le la racit.

Mod de preparare sirop:
Intr-un ibric puneti la topit 4 linguri de zahar. Cand e topit total adaugati 250 ml de apa.
Nu va speriati cand se va intari zaharul, lasati pe foc mic pana se topeste din nou.
Cand se raceste siropul adaugati in el 2 linguri de rom.

Mod de preparare crema:
Intr-un bol din inox mixati bine galbenusurile cu ambele feluri de zahar. Adaugati untul si coaja de lamaie.
Amestecati laptele caldut cu cacaua si cafeaua solubila si adaugati peste compozitie.
Mixati pana se omogenizeaza si puneti bolul la fiert in baie de aburi. Cand se lichefiaza compozitia ( ca o smantana lichida trebuie sa fie) adaugati nuca si biscuitii.
 Se amesteca pana se omogenizeaza si se mai lasa cateva minute la baie de aburi.

Intr-un ibric puneti la topit tot in baie de aburi ciocolata cu untul.
Puneti o foaie pe o tava sau pe un platou, insiropati-o apoi intinde-ti 1/3 din crema.
Daca vreti sa fie egala si crema cantariti-o si apoi impartiti la 3.
Puneti o alta foaie deasupra iar crema pana ajungeti la ultima foaie. Peste ultima turnati ciocolata topita. Intindeti-o uniform deasupra cat si pe lateralele tortului apoi lipiti betele de finetti.
Un tort delicios, usor de preparat (eu am facut foile seara si crema dimineata) si foarte apreciat. L-am lasat in aceasta tava deoarece i-am pus si peretii (detasabili) si l-am transportat foarte usor.
Si ultima fotografie "furata":) .
Sa aveti pofta!

Particip cu aceasta reteta la Provocarea Dulce Romania (octombrie 2012) - editia aniversara de doi ani
 organizata de Mihai si ale lui Paceri simple.
Cititi toata reteta

miercuri, 3 octombrie 2012

Tort cu struguri si mascarpone



La mare cautare printre fructele toamnei se numara si strugurii. Dulci si zemosi sunt numai buni   pentru acest tort delicios.

Ingrediente blat
  • 8 oua
  • 8 linguri zahar pudra
  • 1 praf sare
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 7 linguri faina
  • coaja de la o lamaie
Ingrediente crema
  • 600 g struguri rosii, roze, albi
  • 500 g branza mascarpone
  • 4 galbenusuri
  • 8 linguri zahar pudra
  • 350 g smantana naturala
  • 3 linguri zahar
  • 2 pliculete zahăr vanilat
Ingrediente sirop:
  • 150 ml apa
  • 3 linguri zahar
Mod de preparare blat:
Se separă ouale.





Albusurile se bat spuma, se adauga treptat zaharul pudra.

Galbenusurile se amesteca cu zaharul vanilat, coaja de lamaie si praful de sare.

Se toarna galbenusurile peste spuma de albusuri si se amesteca usor la viteza mica.

Se adauga treptat faina si se amesteca usor sa nu faca cocoloase.

Compozitia se toarna in tava (diametrul de 23-24 cm) tapetata cu hartie de copt si se baga in cuptorul incalzit in prealabil (preincalzit 170 grade) pentru 30 minute sau pana cand blatul trece proba "scobitorii".

Se lasa cateva minute apoi se scoate pe un gratar de bucatarie si se dezlipeste hartia de copt.


Mod de preparare crema:

Se freaca galbenusurile cu zaharul vanilat şi zaharul pudra.

Se adaugă branza mascarpone si, la sfarsit, frisca formata din smantana si cele 3 linguri de zahar. Se amesteca usor,  ca sa nu se lase. Se pune la rece.


Intre timp, se spala boabele de struguri si se lasa sa se scurga. 
Se pun intr-un ibric la fiert 150 ml apa cu 3 linguri de zahar. Se lasa pe foc in jur de  5 minute. 

Dupa ce s-a racit blatul, se imparte in trei foi. Prima foaie se asaza intr-o tava cu peretii detasabili, se insiropeaza cu 3 linguri sirop, se intinde primul strat de crema (1/3), se presara boabele de struguri (1/3) pe toată suprafata, se pune a doua foaie, si tot asa. 


Se orneaza cu crema si boabe de struguri. Se serveste dupa ce a fost lasat 2-3 ore la rece.

Pufos, aromat si gustos. Nu au ramas nici macar firmituri din acest tort!

P.S. Acest tort face parte din revista Libertatea pentru femei,  l-am gasit sub denumirea de Tort "Amurg de toamna". 
Cititi toata reteta

miercuri, 12 septembrie 2012

Omleta cu sunca


Niciodata nu sar peste micul dejun, chiar daca il mananc pe fuga. Aleg mereu sa prepar ceva rapid si gustos.

Ingrediente (2 persoane):

  • 5 oua
  • 5 felii subtiri de sunca
  • 2-3 picaturi ulei
  • un praf sare
Mod de preparare:
Puneti ouale intr-un bol, adaugati sarea si bateti-le cu  o furculita. Adaugati sunca taiata cuburi si amestecati pana se omogenizeaza.
Puneti o tigaie pe foc, dati drumul la ulei si lasati-l sa se infierbante apoi turnati oul batut.
Cand prinde o culoare aurie, cu ajutorul a doua palete intoarceti omleta. Cand e gata rasturnati-o pe o farfurie.
Taiati omleta cat e calda si puneti-o pe felii de paine.
Merge de minune cu castraveti si rosii.
Sa aveti pofta!

Cititi toata reteta

vineri, 7 septembrie 2012

Papanasi fierti in ulei


 Vacantele de vara le asteptam mereu deoarece mergeam la Vatra Dornei. Era acolo restaurantul cu cei mai buni papanasi si chiar pe langa gara! In timp, cautand reteta perfecta am ajuns la cea de mai jos.

Ingrediente:

  • 600 g branza dulce de vaci bine stoarsa
  • 250 g faina +  40g pentru modelat papanasii
  • 3 oua
  • 100 g zahar
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 2 g bicarbonat sodiu (un varf lingurita)
  • un praf sare
  • ulei pentru fiert
Mod de preparare:
Puneti intr-un bol branza, faina, galbenusurile, bicarbonatul de sodiu, sarea si amestecati bine.
Adaugati albusurile batute spuma impreuna cu ambele feluri de zahar.
Presarati pe maini faina din abundenta apoi modelati fiecare papanas in forma de bastonas (7-8 cm).
Puneti intr-o oala ulei cam de 2-3 cm si lasati-o pe foc potrivit. Cand este incins uleiul dati drumul la papanasi.
Cand se rumenesc intoarceti-i pe partea cealalta apoi scoateti-i pe un prosop absorbant de bucatarie.
Serviti-i presarati cu smantana si zahar, cu smantana si dulceata. Eu prefer o dulceata de visine, e mai acra...
Credeti-ma pe cuvant ca sunt foarte foarte buni!

Sa aveti pofta!
Cititi toata reteta

miercuri, 5 septembrie 2012

Castraveti murati in saramura


Care sunt muraturile mele preferate???? Ati ghicit! Castravetii murati in saramura. Sunt deliciosi, se pastreaza bine si pregatesc foarte rapid.

Ingrediente:
  • 14 -15 kg castraveti bine spalati
  • 13 litri apa
  • 520 g sare gema neiodata (40 g/ litru de apa)
  • 60-100 g (4-5 caciulii) usturoi
  • 10 frunze de hrean
  • 60-100 g marar uscat cu samanta 
  • cateva  frunze de visin
  • 2-3 ardei iuti
  • boabe de mustar
  • 13 borcane de 1.7 litri spalate bine
Usturoiul, mararul, si frunzele de hrean au rol de conservare. Celelate ingrediente pot fi schimbate in functie de preferinte. Puteti adauga si boabe de piper, foi de dafin, cimbru, etc.

Mod de preparare:
Puneti apa intr-o cratita pe foc si cand incepe a fierbe turnati sarea. Dupa ce s-a dizolvat bine sarea mai dati cateva clocote saramurii apoi opriti focul. Lasati-o sa se aseze 5-10 minute timp in care pregatiti borcanele.
Pe fundul borcanelor puneti 1/3 dintr-o frunza de hrean, cateva seminte de marar, 1-2 catei de usturoi si cateva frunze de visin.
Asezati castravetii in borcan, unul langa altul, sa incapa cat mai multi si distribuiti printre ei cativa catei de usturoi. In fiecare borcan sunt cam 5-6 catei de usturoi. Deasupra presarati cateva boabe de mustar si cateva bucati din ardeiul iute.
Turnati saramura peste castraveti si acoperiti borcanele cu capace.
Depozitati borcanele intr-o camara sau intr-un loc racoros.

Daca vreti sa consumati imediat un borcan lasati-l la temperatura camerei. In 3-4 zile veti avea castraveti murati deliciosi.

Sa aveti spor!

PS: particip cu aceasta reteta la DULCE ROMANIE - septembrie 2012 organizata de Nicol AICI

Cititi toata reteta
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

© 2011 Bucataria Irinei..., AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena